PIAŢA UNIVERSITĂŢII sau despre murdărirea singurului simbol al libertăţii post-decembriste

January 23, 2012 § Leave a comment

RAPORTUL ORBULUI XXXV:

Au trecut aproape 22 de ani şi, iată că, prea puţină lume îşi mai aduce aminte de ceea ce a însemnat protestul studenţilor împotriva continuării comunismului în România, protest căruia i s-au alăturat, pe acea vreme, foarte mulţi intelectuali şi nu numai. Este foarte important de amintit că acest protest a fost primit cu mare ostilitate de întreaga clasă politică, precum şi de întreaga ţară, care era plină de „cetăţeni indignaţi”; iar televiziunea transmitea încontinu lucruri pe cât de mizerabile, pe atât de mincinioase despre participanţii la manifestaţia din Piaţa Universităţii.

Şi tot puţini sunt aceia care îşi mai amintesc că manifestaţia din Piaţa Universităţii a fost îndreptată împotriva noului comunism, care luase „faţă umană” – după expresia principalului responsabil pentru crimele începute în România în decembrie 1989, Ion Iliescu -, neocomunism care a îmbrăcat de atunci şi până astăzi tot felul de forme politice, cu tot felul de denumiri: FSN, PDSR, PD, PNL, PNŢ, UDMR, PC, PDL şamd. Toate la un loc, şi fiecare separat, nefiind decât oglindiri ale fărâmelor rămase după spargerea PCR, toate fiind infiltrate până în profunzime de securitate şi cadre ale fostului partid comunist.

CITEŞTE MAI DEPARTE PE AXA.INFO.RO

Advertisements

2011.07.31- Emisiunea “Credinţa şi tradiţii nemţene”- invitat Mugur Vasiliu

November 11, 2011 § Leave a comment

AXA NEAMULUI

 

Suntem prea aproape de noi înşine şi prea departe de Dumnezeu

October 11, 2011 § Leave a comment

SCRIS DE MUGUR VASILIU

 

Poezia s-a sfârşit. Societatea românească a păşit, de puţină vreme, într-o altă etapă; jocul care ne este impus şi-a schimbat regulile – s-a radicalizat. Acest lucru s-a petrecut, ca de fiecare dată în istorie, „pe neobservate”, iar cei mai mulţi dintre vieţuitori, nici nu au luat act. Fenomenul este oarecum firesc, atâta timp cât cei mai mulţi dintre noi nu observă schimbările decât atunci când le sunt anunţate şi doar dacă le sunt anunţate oficial şi neapărat prin mass media. Mai mult, chiar dacă nu sunt schimbări şi le sunt anunţate orice schimbări, ei şi le asumă, ca şi când acele schimbări închipuite chiar s-ar fi petrecut. E aproape un fenomen pavlovian, care se petrece – pentru a da un singur exemplu care tot recidivează – fără greş în orice an electoral, atât în campanie, cât şi după anunţarea rezultatelor – când, aşa după cum vă aduceţi aminte sau după cum vom vedea cu toţii la anu’ care vine, românii se vor bucura laolaltă şi separat de “noile şi foarte importantele schimbări”, schimbări despre care, în realitate, ştim prea bine că nici nu poate fi vorba. Pe de altă parte, oricine vrea „să vadă” schimbările într-un mod foarte direct – pentru că, după cum ne-am obişnuit să credem noi, schimbările trebuie neapărat „să izbucnească”. Astfel, dacă toate tramvaiele merg pe aceeaşi rută şi azi ca şi ieri, şi dacă toate magazinele sunt la fel de deschise iar preţurile…şi azi ca şi ieri, şi dacă tinerii se plimbă pe străzi ţinându-se de mână şi azi ca şi ieri, şi dacă…, ei, atunci lumea spune că nimic nu s-a schimbat. Numai că, lucrurile nu stau deloc în felul acesta.

 
Citeşte mai mult…

LOCOMOTIVA DE LA PRIMĂRIE

April 26, 2011 § Leave a comment

Scris de  Mugur VASILIU

Din ce în ce mai evident ne tranformăm dintr-un popor, într-o adunătură de chibiţi. Şi asistăm larvar, risipindu-ne sufletele, la acest sfârşit al nostru! Live! Ca la un concurs de locomotive uzate, îmbătrânite şi fără nici o putere. Lozincile sunt tot acelea de mai demult. Despre viteză nici nu poate fi vorba: pur şi simplu sunt nişte epave care oferă un spectacol – acelaşi de când a început lumea modernă. Nu-i nici un drum – nu pentru noi. Spectatorii, care ar fi trebuit să fie călătorii – despre noi e vorba – privesc aiuriţi. Cei mai mulţi nici nu-şi pun problema că maşinăria ar fi trebuit să tragă după ea întreg trenul – unii nici nu ştiu de vreun tren. La urma urmei, nimeni n-ar putea să-i ceară să tragă – e evident că nu are cum. Conductorii sunt foarte mulţumiţi – au mai participat la un concurs. Întrebarea e: ce caută ei acolo?; şi, mai departe, de ce credem noi că lucrurile ar trebui să stea aşa? Sunt mult mai multe întrebări care decurg de aici. Sau poate mai curând putem spune că întreaga conducere a acestei ficţiuni numită statul român nu este altceva decât o primărie de târg. Astfel, noi nu avem preşedinte de stat – ci primar de sat. Tot aşa cum nu avem guvern, nici parlament. Nu se poate vorbi despre nici o doctrină politică; sau, mai precis, se poate vorbi despre o singură doctrină care este ea însăşi o politică: de subjugare a românilor şi de jefuire şi ruinare a ţării.

CITIŢI RESTUL ARTICOLULUI AICI

„OMUL CARE MĂ VOR EI”

April 26, 2011 § Leave a comment

Scris de  Mugur VASILIU

Cu ceva ani în urmă am cunoscut un om care şi-a dat demisia dintr-o funcţie foarte înaltă în statul român. La fel cu ceilalţi cunoscuţi ai lui, şi eu am rămas mirat de gestul său – avea în faţă o carieră care putea fi întrezărită uşor. Prima dată când l-am întâlnit, l-am întrebat de ce renunţase la funcţie şi, implicit, la carieră. Mi-a răspuns, oarecum în şoaptă, ferit: „Fiindcă eu nu sunt şi nici n-am să fiu niciodată omul care mă vor ei!” N-am prea înţeles atunci, am fost însă mulţumit că prietenul meu nu era în vreun impas care să-l dezonoreze – şantajabil etc. Apoi mi-am pus întrebarea: care este omul pe care îl vor ei? Şi, la modul personal: care este omul care ar trebui să fiu eu, pentru ca sistemul să fie mulţumit? Cum ar trebui să fiu, ce ar trebui să fac să devin cetăţeanul ideal pentru sistem? Cu alte cuvinte, dacă mi-aş dori să fiu „aşa cum ar trebui”, să fiu „politically correct”; ce ar trebiu să fac? Aşa că am încercat să-mi imaginez o zi din viaţa unui eu care să fie aşa cum vor ei:

…Iată-mă, dimineaţă, pe mine acel om – pe care şi-l doreşte conducerea statului român -, cu ce gândesc, cu ce cred, cu ce-mi doresc eu. Mai întâi – ca să fiu „omul care mă vor ei” – sunt conştient de faptul că destinul meu este indistructibil legat de acela al cetăţeniei europene: e pe viaţă şi pe moarte, depind pur şi simplu, e steaua mea polară, ordinea mea supremă în haosul universal: statutul de cetăţean european. Mă gândesc în această dimineaţă, în virtutea acestui fapt, cum să fac să plătesc mai multe impozite şi taxe – pentru ca europa să se îmbogăţească şi cu aportul meu.

Deschid televizorul şi primesc cu bucurie vestea noilor taxe şi a noilor scumpiri: ce bine, sunt cetăţean european! Abia aştept să plec la muncă, să agonisesc, să le plătesc; fireşte, mă fericesc că fac parte din europa şi sper ca mâine să vină alte taxe şi alte scumpiri. N-am nevoie de asistenţă medicală, fiindcă trebuie să fiu sănătos – tot pentru europa. Mă bucură ştirea că învăţământul românesc este condus de un imbecil care n-are nici o legătură nici cu învăţământul şi nici cu România – de altfel, nici nu înţeleg de ce se mai cheamă România, asta îmi provoacă un fel de dezgust, de silă: eu sunt europa şi nu România, am trecut de stadiul acela, am evoluat. Mă bucur de asemenea că conducătorii noştri mai iau un împrumut de la finanţa mondială evreiască şi că, astfel, suntem pe veci înrobiţi şi nici copiii copiiilor noştri nu se vor mai putea vreodată întoarce la această formă de înapoiere care este statul independent român – doar am evoluat: suntem europa! Cât de frumos ne-a spus toate aceste lucruri conducătorul iubit, Traian Băsescu. Şi cu câtă exactitate ne-a explicat ministrul de finanţe că nu vom mai avea ce mânca şi că europa vrea şi mai mult de la noi! Ceea ce n-am înţeles este de ce trebuie să se mai nască copii şi de ce trebuie să mai trăiască pensionarii – voi întreba nişte specialişti. Cum să nu fiu fericit când suntem ocupaţi de armata americană care a ocupat etajul de sus al Casei Poporului şi plătim – cu responsabilitate şi cu recunoştinţă – războaie întru democraţie. Ca cetăţean european mă simt jenat când tot aud de limba română, de tradiţie şi mi se pare incredibil că mai există în europa – în secolul 21! – oameni care să vorbească despre Dumnezeu, când ştie oricine că aceasta este o fantezie, omul deja a ajuns pe lună şi nu a dat de nici un Dumnezeu! Asta nu înseamnă decât că încă mai sunt oameni înapoiaţi, în zona unde m-am născut eu. Pentru mine, ca cetăţean european, este o ruşine când aflu că mai există exemplare de acest fel: oameni care merg la Biserică, care umblă cu icoane, cu sfinţenii şi care mai cred… Lucrurile sunt foarte clare: credinţa face parte dintr-un stadiu de dezvoltare, de evoluţie a omului, astăzi – datorită europei – depăşit, revolut şi dezonorant. Eu, cetăţeanul europei – şi dacă lucrurile merg bine, mâine-poimâine voi putea spune cu mândrie: cetăţeanul universului – am în ce să cred, cu o credinţă mult mai bună decât cei din trecut: cred nelimitat în fericirea cetăţeniei europene, la care se adaugă şi fericirea apartenenţei la armata americană! Asta, da! Ca parte din europa, sunt însă puţin mâhnit că n-am evoluat mai repede din broască, fiindcă acum ar fi trebuit să avem mai multe mâini şi cel puţin două capete, plus că ar fi trebuit să zburăm – iată unde ne-a dus credinţa în Dumnezeu, a celor dinaintea noastră: a încetinit dezvoltarea şi evoluţia! Mă consolez cu gândul că rămâne să se bucure de toate aceste roade ale ştiinţei şi evoluţiei, cetăţenii europeni şi universali care vor veni după noi…

Deocamdată sunt mândru că sunt ceea ce sunt. În nici un caz nu înţeleg nici de ce unii români protestează, de ce nu le convine faptul că nu mai au ce mânca, nu mai au cu ce se îmbrăca, că nu mai există spitale şi nici îngrijire medicală, că la şcoală copiii învaţă mult mai puţin şi mult mai prost – oricum lucruri de care nu se vor putea folosi niciodată –, că trăiesc fără demnitate, că nu mai pot să-şi permită să facă copii – fiindcă n-ar avea ce să le dea de mâncare; pur şi simplu nu înţeleg cum se pot întâmpla toate acestea, atâta timp cât au şansa să fie cetăţeni ai europei! Acest lucru compensează şi le depăşeşte cu mult pe celelalte. În ceea ce mă priveşte sunt foarte bucuros că România este ocupată militar, că sunt baze militare străine pe teritoriul ţării, că suntem în război cu Irakul şi cu Afganistanul, cărora ne străduim să le „băgăm” cu forţa democraţia şi libertatea – şi ca urmare, cred că ar trebui să participăm cu mai mulţi bani la aceste războaie şi la întreţinerea armatei americane; ar trebui nişte impozite şi nişte taxe şi pentru a contribui ceva mai substanţial la binele şi bunăstarea unor state precum Israelul – le este greu şi lor!

CITIŢI RESTUL ARTICOLULUI AICI

CRUCEA DE IDENTITATE

April 26, 2011 § Leave a comment

Scris de  Mugur VASILIU

A reapărut problema cărţilor de identitate, problema cipurilor. De data asta fără prea multă vorbă se vor introduce cărţile de identitate cu cip, ca etapă premergătoare a introducerii cipurilor în corpul omenesc – adică pe mâna dreaptă sau în frunte, aşa cum scrie şi la cartea Apocalipsei. Cei care iau atitudine sunt consideraţi retrograzi sau fanatici religios sau – şi mai frecvent – nişte înapoiaţi. Motivul pentru care se desfăşoară această forţă imensă, la nivel planetar, este identitatea – siguranţa? – fiecăruia dintre noi: în faţa terorismului şi în faţa bolilor. Este incredibil cum poate cineva să emită asemenea aberaţii. Credibil sau nu, lucrurile sunt în curs, iar cei care conduc lumea îşi arată îngrijorarea şi nu vor să renunţe de loc la această operaţiune de „salvare a omenirii”! În realitate ceea ce se petrece este o uriaşă operaţiune de înregimentare şi subjugare a omenirii de către o organizaţie care şi-a întins tentaculele în întrega lume pe care o domină prin înrobire economico financiară. Aceasta pe scurt. Sigur că ceea ce citiţi poartă un nume – pe care l-au transformat cu mijloacele mass media, într-un stigmat: „teoria conspiraţiei”; adică, nişte „oameni nebuni” „îşi imaginează” că există asemenea „scenarii” şi „panichează” lumea. Că ar fi o teorie este un lucru clar, fiindcă altfel nu am fi putut să scriem ceea ce am scris mai sus; problema este că aceasta are acoperire în realitate: de câteva sute de ani se desfăşoară în faţa noastră.

CITIŢI RESTUL ARTICOLULUI AICI

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ROMÂNII DIN ROMÂNIA, CĂTRE ROMÂNII DIN ÎNTREAGA LUME

April 26, 2011 § Leave a comment

Scris de  Mugur VASILIU

Analizând situaţia de fapt a societăţii româneşti, în aceste momente, am ajuns la concluzia necesităţii atenţionării poporului român, oriunde s-ar afla acesta, cît şi a ierarhilor şi părinţilor duhovniceşti, asupra pericolului în care se află însăşi existenţa neamului românesc. Puterea politică în România comunistă şi neocomunistă nu are nici cea mai mică legătură cu structura intimă spirituală şi culturală a poporului român, ceea ce ne dă îndreptăţirea să afirmăm că des-fiinţarea statului român şi exterminarea poporului român au devenit politică “naţională de stat”, după cum urmează:

Des-fiinţarea morală prin:

• promovarea pe toate căile şi cu toate mijloacele a “liberalismului” ateu care este, asemenea tuturor ateismelor, fundamental imoral, justificând în numele “libertăţii” toate înclinaţile vicioase ale firii omeneşti, anulând graniţele dintre permis şi nepermis, dintre normal şi anormal, dintre bine şi rău. Astfel se instituie un “haos al drepturilor” nelimitate ale omului care din punct de vedere moral nu mai are nici o obligaţie;

• protejarea pe cale legislativă: a desfrâului, în numele “libertăţii” de a dispune de propriul trup; a uciderii pruncilor nenăscuţi; a practicilor sexuale împotriva firii; a pornografiei;

• imoralitatea generalizată, popularizată prin toate mijloacele sub pretextul dreptului de “expresie”, “opinie” şi “informare”.

Des-fiinţarea spirituală prin:

• protejarea pe cale legislativă a anihilării spiritual religioasă a unuia dintre puţinele centre creştine care continuă să reziste ofensivei unei ideologii care nu este atee ci antihristică. România ultimilor ani a fost transformată într-un vast câmp de acţiune al propagandei cultelor păgâne şi al prozelitismului sectelor eretice şi satanice;

• crearea de premize pentru fărâmiţarea statului român actual, care devine din ce în ce mai evidentă – prin practicarea unor politici economice de izolare regională şi de federalizare; prin acceptarea tacită de către statul român a redeschiderii discuţiilor legate de Tratatul de la Trianon;

• participarea cu bună ştiinţă la desfigurarea locurilor de interes major pentru români – Roşia Montana, Sarmisegetusa etc;

• “uitarea” ansamblului teritoriului românilor care include Basarabia, Nordul Bucovinei, Transcarpatia, Cadrilaterul;

• practicarea unei politici externe, “externă” de interesul naţional faţă de chestiunea canalului Bâstroe, faţă de chestiunea Dunării, faţă de chestiunea Insulei Şerpilor;

• nefolosirea intenţionată în negocierile diplomatice a avantajelor aduse de istorie – doar averea românului Imanuel Gojdu, atestată de testamentul său care se păstrează integral, însuşită ilegal de statul maghiar ar valora mai mult decât bugetul acestui stat pe doi ani; tezaurul României de la Moscova are o valoare inestimabilă;

• obstrucţionarea cercetărilor arheologice şi izolarea descoperirilor de interes crucial pentru descrierea identităţii româneşti;

• lipsa de reacţie – asumată – faţă atacurile josnice date de diferite state, la adresa istoriei şi integrităţii teritoriale a României;

• pierderea treptată a suveranităţii prin legislaţia care a permis vânzarea de teren străinilor. Sunt zone în Ţară în care peste 80% din pământul ţării aparţine unor firme străine.

Des-fiinţarea biologică prin:

CITIŢI RESTUL ARTICOLULUI AICI